joi • 21 septembrie 2017 • 8:11
Acasă / Olt

Olt

Un lider PSD ar fi fost ameninţat înaintea moţiunii: ‘Copiii nu îşi vor mai vedea părinţii’

Chestorul Camerei Deputaţilor, Mircea Drăghici, care este şi trezorier al PSD, a declarat, vineri, că în ziua în care s-a votat moţiunea de cenzură a fost ameninţat prin sms că nici el, nici soţia nu vor sfârşi bine dacă moţiunea va trece, informează Mediafax.
Mircea Drăghici, chestor al Camerei Deputaţilor şi citește toată știrea…

Se reiau negocierile dintre UDMR ŞI PSD? Ce spune liderul unuia dintre cele mai importante partide

István Szávay, membru al partidului de extremă dreapta Jobbik, care în 2016 a primit pentru trei ani interdicție de a intra pe teritoriul României, consideră că legile promovate de UDMR (adoptarea proiectului care prevede ca 15 martie să fie declarată Ziua Maghiarilor din România, extinderea folosirii limbii materne în citește toată știrea…

Omul din PSD care apare cel mai des la tv, reacție DURĂ după retragerea demisiilor: Acțiune inutilă

20 de miniştrii au cerut, joi, anularea documentelor, prin care îşi anunţau decizia de a pleca din guvern. Vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu, spune că retragerea demisiilor de către miniştrii cabinetului Grindeanu nu avea rost.
„A fost o acțiune inutilă. Potrivit legii, în momentul în care o moțiune trece, guvernul e demis. citește toată știrea…

Scafandri din Olt și Dolj au reluat căutările în cazul minorului posibil înecat în Dunăre, la Corabia

Echipele de scafandri din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Olt și Dolj au reluat, sâmbătă dimineață, misiunea de căutare a minorului de 15 ani din Corabia despre care se presupune că s-a înecat, vineri, în Dunăre.
„Se acționează cu două ambarcațiuni cu motor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului citește toată știrea…

România, devastată de furtuni: Zece muncitori au fost răniți la Arad. Un paznic, electrocutat la Râșnov. Vijeliile au făcut prăpăd și în alte zone

Imagini apocaliptice după vijelia care a lovit Moldova. Un cameraman amator a surprins momentul când natura s-a dezlănţuit la Iaşi. Un nor de praf a acoperit orașul iar vântul a spulberat totul în cale. De altfel, zeci de localități din județele Moldovei sunt în continuare fără electricitate. Și în vest citește toată știrea…

ANAF, anunț ‘ZDROBITOR’ legat de popriri: Ce trebuie să știe toți românii

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) poate, începând de vineri, să pună poprire pe conturi prin sistemul electronic, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, remis AGERPRES.
‘Poprirea electronică – Sistemul de comunicare a actelor de executare către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă este citește toată știrea…

Reacția Arhiepiscopiei, după STENOGRAMELE cu părintele Pomohaci: Pregătim caterisirea

Stenogramele cu părintele Cristian Pomohaci, în care acesta îi făcea avansuri sexuale unui minor, provoacă un scandal uriaș în sânul Bisericii Ortodoxe. Arhiepiscopul Albei-Iulia, IPS Irineu Bistriteanul a declarat că părintele Pomohaci trebuie caterisit și i se va ridica dreptul de a practiva preotia.
Citește și STENOGRAME – CUTREMUR în Biserica citește toată știrea…